FOAMEA URȘILOR ÎNVINGE ORICE OBSTACOL. LA FERMĂ, NICI GARDURILE ELECTRICE, NICI CÂINII NU MAI SUNT DE AJUNS

Ajungem în vârful dealului, la o fermă care adăpostește aproximativ 100 de bovine. Spunem „aproximativ” pentru că, după cum ne mărturisește Ionuț, administratorul fermei, numărul animalelor poate fi diferit de la o zi la alta.

„Numai Dumnezeu știe exact câte vaci sunt de la o zi la alta în turmă”, ne spune el.

Îl privesc surprinsă și îl întreb de ce.

Răspunsul vine imediat:

„Urșii își fac de cap. Zi de zi.”

Nu îi opresc distanța, gardurile electrice, câinii. Nimic nu pare să mai fie suficient atunci când un urs a învățat că în apropierea fermei poate găsi hrană.

Foamea lor învinge orice obstacol.

URȘII AU ÎNVĂȚAT SĂ TREACĂ DE GARDURI

Poate cel mai îngrijorător lucru pe care îl auzim aici este că urșii au devenit nu doar mai îndrăzneți, ci și, în opinia oamenilor de la fermă, mai greu de descurajat.

Gardul electric, care ar trebui să fie una dintre principalele bariere de protecție, nu mai este întotdeauna suficient.

Cei de la fermă povestesc că urșii găsesc soluții pentru a ajunge la animale, inclusiv folosind lemne pentru a trece peste gardurile electrice.

Da, ați auzit bine: folosesc ceea ce găsesc în teren pentru a depăși obstacolele.

Iar dacă găsesc hrană, revin.

Potrivit celor relatate de oamenii din fermă, după ce omoară un animal, ursul se poate întoarce ulterior în același loc pentru a se hrăni.

Nu uită locul în care a găsit hrană.

Pentru fermier, însă, fiecare asemenea atac înseamnă pierderi. Înseamnă animale dispărute sau ucise, nopți nedormite și o permanentă stare de teamă.

CINE MAI STĂ DE PAZĂ?

La fermă, problema nu mai este doar protejarea animalelor.

Este protejarea oamenilor.

Ciobanii și paznicii care ar trebui să supravegheze turma spun că nu mai vor să stea singuri de pază, mai ales noaptea.

Nu pentru că nu vor să muncească.

Le este frică.

Și cine le-ar putea reproșa acest lucru unui om care știe că poate întâlni, în întuneric, un urs care a devenit obișnuit să caute hrană în apropierea fermei?

Oamenii din teren spun că urșii au devenit tot mai agresivi și tot mai greu de îndepărtat.

Iar atunci când un animal sălbatic nu mai evită omul și începe să asocieze gospodăriile și fermele cu surse de hrană, conflictul devine inevitabil.

CÂND URSUL AJUNGE FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU OMUL

Există și o altă realitate despre care se vorbește mai puțin.

Nici autoritățile nu sunt întotdeauna pregătite să facă față unei asemenea situații în teren.

Când un urs apare la câțiva metri distanță, procedurile, telefoanele și teoriile nu mai sunt suficiente.

Rămâne omul față în față cu animalul.

Iar oamenii de la fermă spun că au existat situații în care inclusiv cei chemați să intervină au fost nevoiți să se retragă.

Pentru că frica este reală.

Și atunci apare întrebarea: dacă nici omul aflat acolo să intervină nu se simte în siguranță, cum putem cere unui cioban sau unui paznic să stea singur, noapte de noapte, în mijlocul acestui conflict?

AUTORITĂȚILE ȘTIU. DAR CINE REZOLVĂ?

Cel mai greu de acceptat pentru fermieri este că această situație nu este necunoscută.

Autoritățile sunt informate despre atacuri.

Știu despre pagube.

Știu despre frica oamenilor.

Știu că fermierii investesc în garduri electrice, câini și sisteme de protecție, dar că, în anumite situații, acestea nu mai sunt suficiente.

Și totuși, oamenii au impresia că, atunci când cer o soluție, primesc prea des același răspuns:

„Nu se poate.”

Ridicări din umeri. Proceduri. Așteptare.

Dar fermierul nu poate aștepta.

Pentru el, fiecare noapte poate însemna un nou atac.

Nu poate construi un gard imposibil de trecut.

Nu poate transforma fiecare om din fermă într-un paznic permanent.

Și nu poate să-și pună oamenii în situația de a-și risca viața pentru a proteja animalele.

CONFLICTUL NU MAI ESTE DOAR DESPRE URȘI

În realitate, vorbim despre mult mai mult decât despre gestionarea populației de urs.

Vorbim despre siguranța oamenilor, protejarea fermelor, pierderile fermierilor și responsabilitatea statului.

România nu își poate permite ca oamenii care produc hrană să ajungă să se teamă să-și păzească animalele.

Fermierul poate investi în garduri.

Poate cumpăra câini.

Poate angaja oameni.

Poate face tot ceea ce îi stă în putere.

Dar, la un moment dat, apare întrebarea fundamentală:

CE FACE STATUL?

Pentru că nu putem transforma fermierul în paznic de noapte al propriei ferme și apoi să-i cerem să suporte singur costurile unui conflict pe care nu îl poate controla.

În vârful dealului, Ionuț își numără animalele.

Astăzi sunt aproximativ 100.

Mâine?

Numai Dumnezeu știe.

Pentru că, în această fermă, oamenii spun că ursul nu mai este o apariție accidentală.

A devenit o prezență permanentă.

FOAMEA URSULUI ÎNVINGE DISTANȚA. ÎNVINGE GARDUL ELECTRIC. ÎNVINGE CÂINELE.

Să nu ajungem să constatăm că, în cele din urmă, a învins și neputința autorităților.

SIMONA MAN

#Ursii #Fermieri #FermeRomanesti #AgriculturaRomaneasca #Zootehnie #Bovine #FermieriRomania #SigurantaFermierilor #ConflictOmUrs #Romania #AGROEXPERT #AGROEXPERTTV