În vârful muntelui, fermierul român luptă cu urșii, șacalii și birocrația: „Ursul trece și de gard, cine spune că nu trece nu s-a întâlnit cu el”

Departe de aglomerația orașelor, acolo unde drumurile devin tot mai greu accesibile, iar gospodăriile și fermele sunt risipite printre dealuri și pășuni, viața unui fermier se desfășoară după reguli pe care cei mai mulți dintre noi nu le mai cunosc, între animale care trebuie supravegheate zi și noapte, prădători care pot apărea oricând, obligații sanitar-veterinare, documente și taxe, dar și o responsabilitate uriașă pentru fiecare animal aflat în grijă, iar într-o fermă certificată Natura 2000 toate aceste provocări capătă o dimensiune aparte.

La ferma administrată de fundația DEX, în mijlocul acestui peisaj spectaculos, dar deloc ușor pentru cei care muncesc aici, l-am întâlnit pe Covaci Ionuț, un fermier care vorbește fără ocolișuri despre ceea ce înseamnă să crești animale într-o zonă în care natura este protejată, însă în care fermierul trebuie să găsească în fiecare zi soluții pentru a-și proteja efectivele și oamenii care lucrează alături de ele.

Ziua începe devreme, iar animalele își urmează propriul ritm, venind către punctele de adăpare și către locurile unde sunt îngrijite, însă liniștea aparentă a muntelui ascunde o realitate mult mai complicată, pentru că aici fermierul nu trebuie să se gândească doar la hrană, apă, reproducție sau sănătatea animalelor, ci și la pericolul permanent reprezentat de animalele sălbatice.

„Urși avem mulți, foarte mulți. Avem și mari probleme cu ei”, spune fermierul, explicând că atacurile asupra animalelor nu mai reprezintă situații izolate, ci un risc pe care crescătorii trebuie să îl ia în calcul permanent.

Recent, un urs a ucis o vacă aflată la un alt fermier din zonă, iar pentru a afla exact ce s-a întâmplat și pentru a identifica animalul responsabil, fermierii au apelat la camerele de supraveghere instalate în zona de pășunat, echipamente care au devenit aproape indispensabile în gestionarea efectivelor și în monitorizarea activității animalelor sălbatice.

„Avem camere pe pășunat, pentru monitorizare, și putem să vedem pe camere ce se întâmplă”, explică Ionuț, povestind că imaginile surprinse de camere au permis identificarea ursului și demonstrarea modului în care acesta a ajuns la animalul atacat.

Problemele nu se opresc însă la urs, pentru că șacalii reprezintă, la rândul lor, o amenințare serioasă, mai ales pentru vițeii aflați în primele săptămâni de viață, atunci când animalele sunt vulnerabile și au nevoie de o protecție suplimentară.

În aceste condiții, nașterea unui vițel nu înseamnă doar bucuria că efectivul crește, ci și începutul unei perioade de supraveghere extrem de atentă, în care fiecare mișcare trebuie controlată, iar animalul nou-născut trebuie protejat până când ajunge suficient de puternic pentru a se integra în efectiv.

Fermierul explică faptul că, imediat după fătare, vițelul este prins, cântărit și înregistrat, după care este ținut o perioadă într-o zonă specială, unde poate fi supravegheat mai atent, iar câinii de pază devin o componentă esențială a sistemului de protecție, pentru că în lipsa lor riscul ca vițelul să fie atacat de prădători este extrem de mare.

„Până se apucă două-trei săptămâni vițelul, după aceea intră în țarcul mediu”, explică fermierul, descriind un sistem de protecție adaptat condițiilor din această zonă și construit mai degrabă din experiența de zi cu zi decât din teoria formulată în birouri.

Pentru oamenii care lucrează aici, gardurile reprezintă o altă linie de apărare, însă nici acestea nu pot garanta întotdeauna siguranța efectivului, pentru că ursul este un animal puternic și extrem de adaptabil.

„Cine zice că nu trece, nu s-a întâlnit cu el”, spune Ionuț atunci când vorbește despre gardurile electrice și despre capacitatea ursului de a găsi modalități prin care să ajungă dincolo de obstacole.

Fermierul povestește că ursul poate folosi chiar și elemente din mediul înconjurător pentru a trece de un gard, iar această capacitate de adaptare face ca protejarea animalelor să fie o luptă continuă, în care crescătorul trebuie să fie permanent cu un pas înaintea prădătorului.

Dincolo de aceste riscuri, fermierul român se confruntă însă cu o altă categorie de probleme, mai puțin spectaculoase pentru camerele de filmat, dar extrem de apăsătoare pentru bugetul unei ferme: costurile administrative și obligațiile impuse prin legislație.

Achizițiile, taxele, motorina, tratamentele, vaccinările, documentele și serviciile necesare pentru gestionarea efectivului se adună permanent, iar fiecare cheltuială, privită separat, poate părea suportabilă, însă atunci când toate sunt puse pe hârtie la sfârșitul anului, rezultatul poate deveni greu de susținut pentru o exploatație zootehnică.

Un exemplu invocat de fermier este costul documentelor necesare pentru mișcarea animalelor, acesta susținând că pentru anumite formulare se ajunge la plata unor sume care, multiplicate cu numărul de operațiuni efectuate într-un an, devin o povară suplimentară.

„Orice hârtie, 50 de lei”, spune Ionuț, explicând că, atunci când o fermă are mai multe animale și efectuează constant operațiuni de intrare, ieșire sau mișcare a animalelor, aceste costuri administrative se adună și ajung să cântărească în bugetul exploatației.

La acestea se adaugă costurile legate de identificarea și înregistrarea animalelor, precum și cele pentru tratamente și vaccinări, fermierul subliniind că o parte dintre aceste intervenții nu reprezintă opțiuni, ci obligații rezultate din legislația sanitar-veterinară, chiar dacă ele sunt, în același timp, necesare pentru sănătatea efectivului.

În acest context, solicitarea fermierului nu este aceea de a elimina toate obligațiile, ci de a avea mai mult sprijin și o implicare mai consistentă a statului în partea tehnică și administrativă, astfel încât omul care muncește efectiv în fermă să nu fie sufocat de o combinație între taxe, documente, reguli și costuri care se suprapun.

„Să se implice puțin mai mult”, spune Ionuț, considerând că sprijinul trebuie să existe inclusiv în zona tehnică și sanitar-veterinară, acolo unde fermierul ajunge să suporte costuri care, în final, se reflectă în costul de producție.

Viața într-o fermă aflată în vârful muntelui arată astfel foarte diferit de imaginea idilică pe care o vedem uneori atunci când vorbim despre agricultură și despre întoarcerea la natură, pentru că în spatele peisajelor spectaculoase există oameni care muncesc în fiecare zi, indiferent de vreme, oameni care trebuie să se gândească la hrană, apă, reproducție, sănătate, protecția animalelor, prădători și, nu în ultimul rând, la facturile care trebuie plătite.

Iar faptul că ferma se află într-o zonă Natura 2000 adaugă o responsabilitate suplimentară, pentru că agricultura și protejarea biodiversității trebuie să poată coexista, iar acest echilibru nu poate fi construit doar prin reguli și restricții, ci trebuie susținut și prin politici publice care să permită fermierului să rămână în acele zone și să continue să producă.

În cele din urmă, mesajul transmis de la această fermă din vârful muntelui este unul simplu, dar extrem de important: natura trebuie protejată, animalele sălbatice trebuie respectate, iar biodiversitatea trebuie conservată, însă toate aceste obiective nu pot fi realizate împotriva fermierului, ci împreună cu fermierul, pentru că omul care trăiește și muncește aici este, până la urmă, cel care poate păstra aceste teritorii vii, productive și îngrijite.

În spatele fiecărei vaci, fiecărui vițel și fiecărui hectar de pășune se află un om care își asumă zilnic riscuri și costuri, iar atunci când statul cere responsabilitate, evidență, vaccinare, identificare și respectarea regulilor, este firesc ca fermierul să ceară, la rândul său, un sistem mai simplu, mai coerent și un sprijin real pentru munca pe care o face.

Pentru că, în vârful muntelui, agricultura nu este o poveste romantică despre liniște și natură, ci este o muncă grea, în care fermierul trebuie să fie, în aceeași zi, crescător de animale, administrator, paznic, contabil, specialist în legislație și, uneori, chiar investigator atunci când camerele de supraveghere trebuie să arate cine a intrat în fermă și cine a ucis animalul pe care omul l-a crescut luni sau ani de zile.

SIMONA MAN

#AGROEXPERT #FermaRomânească #Natura2000 #Fermieri #Agricultură #Zootehnie #Urși #Șacali #Vaci #Viței #FermierRomân #AgriculturaRomânească